Hai s-o ajutam si pe Simona!

Chiar daca in ultima postare v-am dat vesti bune, v-am anuntat ca totusi urmeaza sa va dau si una mai rea. Craciunul nu a venit cu vesti bune si pentru Simona Boicea, care, la numai 24 de ani, a invins deja cancerul, insa acum s-a vazut acum nevoita sa o ia de la capat. Dupa cum mi-a povestit, in iunie 2010, ea a fost diagnosticata cu boala Hodgkin (o forma de cancer a sangelui). Dupa un tratament cu citostatice efectuat timp de 6 luni, boala a intrat in remisiune. Numai ca, la nici un an dupa toata tevatura asta, analizele i-au iesit iar prost, iar medicul i-a dat un alt diagnostic teribil: LEUCEMIE ACUTA LIMFOBLASTICA. De data aceasta numai chimioterapia nu o poate ajuta. Simona are nevoie de un transplant de celule stem. Din fericire, ea a gasit deja un donator compatibil. Insa acesta locuieste in Israel, unde operatia costa 20.000 de euro.

As vrea sa profit de aceasta ocazie ca sa va spun ca eu am strans deja suma de care aveam nevoie pentru tratament, ba chiar am ramas si cu ceva in plus pentru ca tratamentul pe care ar fi trebuit sa il urmez ar fi trebuit sa fie mai indelungat. Asa ca am decis sa intorc favorul si sa arat aceeasi bunatate pe care mi-ati arat-o si voi mie si i-am oferit Simonei o parte din suma de care are nevoie pentru a se opera. Mi-ar fi placut sa i-o pot oferi pe toata, pentru ca nu e vorba de o suma foarte mare. Asa ca indraznesc sa apelez tot la voi. Stiu ca sunteti buni si ca o puteti ajuta si pe ea, la fel cum m-ati ajutat si pe mine.

Conturile in care se pot face donatii sunt:

Euro: RO69BRDE410SV26626874100

Lei: RO37BRDE410SV22501134100

deschise la BRD Sucursala VIRTUTII pe numele Simonei

Va multumesc din inima! 

Alte vesti bune

O sa credeti ca fac in asa fel incat postez numai vesti bune. Adevarul e ca e mult mai usor sa postezi de bine, decat sa postezi de rau si, din pacate, o sa urmeze si o veste "de-aia". Dar, pana atunci, sa ne vedem de-alea bune.

Dupa cum stiti, saptamana trecuta am fost iar in Turcia la tratament. Au trecut deja doua luni de la operatie si deja uitasem ca trebuie sa mai primesc rezultatul unei analize. Era vorba despre biopsia tumorii scoase in timpul operatiei. Se pare ca osul care trebuia decalcifiat a intarziat mult procesul, asa ca analiza a fost gata la inceputul lunii decembrie. Dar eu ma uitam la ea ca vitelul la poarta noua, aveam nevoie de traducerea unui medic specialist. Pe care am primit-o de la oncolog in timpul ultimei consultatii.

Dr. Uskent, caci asa il cheama pe medicul care ma trateaza in Turcia, a intrat in cabinet tot numai un zambet si mi-a spus ca tumora era necrozata intr-o proportie de 50-60%, ceea ce inseamna ca tratamentul isi face efectul nesperat de bine. Mai mult, avand in vedere ultimele noutati, in ianuarie voi face ultima cura de chimioterapie, desi initial erau preconizate 14. Pai ce cadou mai frumos sa primesti de Sarbatori?

Spiritul Craciunului

Da, stiu ca afara ploua si ca ieri au fost aproape 15 grade, insa pe ecranul calculatorului meu ninge. Decembrie este una dintre lunile mele preferate asa ca nimeni si nimic nu imi poate schimba buna dispozitie. Nici macar boala. Asa ca zilele astea mi-am ocupat timpul impodobind brazi (da, ati citit bine, e la plural, caci l-am impodobit si pe cel de la mama de acasa) si decorand casa cu ingerasi, omuleti de zapada si luminite multicolore. Mi-am schimbat si gelul de dus si crema de corp, care au acum miros de scortisoara si vanilie si mi-am cumparat un set nou de lumanari parfumate, pe care le aprind cand vreau sa ma relaxez.

Desi am fost si cu siguranta voi mai fi rasfatata cu tot felul de cadouri, anul acesta mi-am facut singura cel mai frumos cadou de Craciun pe care mi-l puteam face. E legat de recuperare evident :) Am inceput deja sa fac unele exercitii cu saculeti de 0,5 kg legati de picior. Cred ca pana in ianuarie o sa pot deja sa si conduc, ceea ce inseamna ca o sa imi pot relua si activitatile de zi cu zi fara sa mai depind de cineva care sa ma duca si sa ma aduca inapoi acasa. Pana atunci insa, ma pregatesc sa plec iar in Turcia pentru o noua cura de chimioterapie.

A mai trecut una

Saptamana trecuta am fost in convalescenta. Luni am facut iar chimioterapia in Turcia si, desi de data asta am luat mai multe medicamente pentru a inlatura efectele negative, mi-a luat tot o saptamana sa imi revin complet. La fel ca de fiecare data...

Asa ca abia ieri-alaltaieri am revenit la viata. Sa va explic... Pana elimin din organism otrava aia de medicament (ca altfel nici nu pot sa ii spun) sunt atat de lipsita de vlaga, ca nici nu ma pot da jos din pat. E greu pana si sa stau la verticala. Dar acum sunt din nou eu insumi, iar azi am reinceput exercitiile de recuperare medicala. Desi nu am lucrat la intensitate maxima saptamana trecuta, nu am pierdut prea mult din mobilitate, ceea ce ma bucura nespus. In plus, intre timp am renuntat la una dintre carje, asa ca acum sunt tripeda :))

Un pas mare

Zilele astea am fost mai ocupata decat de obicei pentru ca in sfarsit am avut si eu un motiv intemeiat sa ies din casa. Nu stiu daca voi stiti, dar in general pacientii care se afla sub tratament chimioterapeutic sunt anemici in cea mai buna stare a lor. Asta ca sa fac comparatie cu un om normal. Globulele albe, cele care lupta cu infectiile din organism, scad dramatic pe perioada acestui tratament si de aceea, pacientii care urmeaza chimioterapie sunt sfatuiti sa evite zonele aglomerate si contactul cu multe persoane pentru ca se pot imbolnavi usor. Este evident ca atunci cand vremea e ca cea de afara, nu prea ai voi e sa iesi nicaieri.

Insa eu am reusit sa pacalesc "sistemul" intrucat, pentru recuperare, am fost nevoita sa ma incalzesc pe un aparat special. Am gasit la un spital din Bucuresti o sala de kinetoterapie, dotata cu acest aparat, asa ca, in fiecare zi, mai putin sambata si duminica, inainte de exercitii, ma duceam la spital pentru a ma incalzi. Este vorba de un aparat pe care iti fixezi piciorul si care se misca astfel incat sa iti indoaie genunchiul far aca tu sa faci vreun efort. Eu nu pot face inca singura aceasta miscare intrucat nu am inca muschii dezoltati, asa ca aparatul acesta ma ajuta enorm.In plus, faptul ca muschii se intindeau in timpul acestui exercitiu, fara ca eu sa ii incordez in vreun fel, imi dadea performante mai bune la exercitii, astfel ca ieri am reusit sa stau cateva ore in sezut, cu genunchiul indoit, fara sa ma mai deranjeze in vreun fel. Poate voua vi se pare putin lucru, insa pentru mine e un pas mare.

Febra musculara? As vrea eu...

Inainte de problema asta, pe vremea cand nu prea ma omoram cu sportul, ma uitam cu admiratie la cunostintele mele care mergeau la sala, faceau aerobic sau se chinuiau cu alte tipuri de miscare. Si le compatimeam cand imi spuneau ca au febra musculara si ca le doare tot corpul. Ei bine, de-acum incolo n-am s-o mai fac! Pentru ca niciun fel de miscare nu se compara cu gimnastica recuperatorie. Credeti-ma pe cuvant!

Sambata, 5 noiembrie, adica la o luna fix dupa operatie, am avut prima sedinta cu antrenor personal, ca sa spun asa. Alin, un kinetoterapeut de la Clinica Recumed vine zilnic acasa la mine si ma pune serios la treaba. Nu pot sa va spun decat ca exercitiile pe care le faceam singura sau cu ajutorul alor mei sunt o minciuna pe langa ce m-a pus Alin sa fac. N-as vrea sa ma compatimiti, dar va rog sa va ganditi data viitoare cand faceti miscare si va dor muschii ca se poate mai rau, mult mai rau. Atat de rau incat nici nu mai stii ce te doare, muschiul, ligamentele, proteza, osul care ti-a mai ramas, taietura de la operatie sau orice altceva.

Daaaar, daca te doare, inseamna ca lucreaza. Daca lucreaza, inseamna ca ai mai facut un pas inspre recuperarea totala. Asa ca n-ai ce face, strangi din dinti si tragi de tine mai departe, in speranta ca, daca esti constiincios si lucrezi corect, nu va trece jumatate de an pana vei putea merge din nou ca lumea. Da, Alin zice ca vor trece 4-5 luni pana cand ma voi recupera. Eu zic ca timpul va fi mai scurt. Facem pariu?

Am lipsit, dar motivat

Stiu ca a trecut destul de mult timp de cand n-am mai postat nimic. Insa va asigur ca am o scuza buna :-) Asa cum va povesteam in ultimul articol, am fost in Turcia pentru prima cura de chimioterapie postoperator.

Pentru 6 ore de tratament am pierdut 20 de ore pe drum, dintre care aproape jumatate pe soselele vecinilor bulgari, pe care, va spun sincer, le urasc mai mult decat imi urasc boala. Speram sa va pot povesti cum a fost ultima vizita la turci imediat ce m-as fi intors, insa socoteala de acasa nu se potriveste intotdeauna cu cea din targ.

Speram ca de data asta, avand in vedere durata mult mai scurta a tratamentului, efectele negative ale chimioterapiei sa se diminueze, insa n-a fost sa fie, drept pentu care iar am zacut fara chef de nimic vreo 3 zile. Si pentru ca am fost lenesa saptamana care a trecut, zilele urmatoare o sa fac exercitiile de recuperare cu un specialist in kinetoterapie, asa ca o sa revin cu vesti cat de curand.

Honey, I'm hooome!

Sunt foarte fericita sa va anunt ca m-am intors acasa. Chiar daca voi sta numai pentru o saptamana, caci duminica trebuie sa plec iar in Turcia... Incep tratamentul de chimioterapie postoperator. Insa, de data asta, nu voi mai avea acealsi tratament greu, care necesita internare. Asa ca nu voi mai sta in Turcia decat 3 zile.

Oricum, macar in felul asta ma mai plimb si eu, mai ies cu nasu' la aer. Faptul ca inca nu pot folosi piciorul la capacitate maxima ma face sa imi petrec zilele in pat. Insa lucrez constiincioasa, fac zilnic exercitii si sper ca in curand sa merg fara ajutor.

Hai ca in ritmul asta poate reusim sa dansam impreuna de ziua mea :)

Încă puţin...

Din păcate, nu mă voi întoarce acasă atât de repede pe cât speram. Deşi evoluţia în urma operaţiei este bună, iar recuperarea merge şi ea foarte bine, am făcut o infecţie şi am fost internată din nou pentru tratament la Anadolu Medical Center.

Asta nu o aşteptam, dar tot răul spre bine. Bine că am putut fi re-internată imediat şi că am început tratamentul. Două-trei zile şi trece şi asta. :-)

Vă ţin la curent cu ce mi se mai întâmplă, dar de asta nu mai fac previziuni referitoare la revenirea acasă pe care ştiţi, oricum, că o aştept cu nerăbdare. Revin doar cu salutări din Bucureşti! :-)

Încă nu mă-ntorc acasă...

Zilele trecute am primit OK-ul doctorilor pentru a mă externa, însă nu mă lasă să mă întorc încă acasă, deşi de-abia aşteptam să o fac. Ortopedul care m-a operat vrea să scoată tot el copcile, ca să se asigure că totul este în regulă. Aşa că acum stau la hotel şi număr zilele până când mă voi putea întoarce la ai mei. Încă o săptămână probabil...

Pe de altă parte, recuperarea merge foarte bine. Un specialist în kinetoterapie mi-a arătat câteva exerciţii pe care va trebui să le fac de mai multe ori pe zi în săptămânile care urmează. Iar eu îi urmez sfaturile conştiincioasă. Încă nu pot mişca singură piciorul, însă simt că fac progrese în fiecare zi.

Zilele următoare voi mai trece pe la spital pentru diverse controale şi sper să aflu şi care va fi schema de tratament pentru următoarele şedinţe de chimioterapie. Deocamdată, nu ştiu nimic despre asta. Dar o să revin cu veşti!

63

63 e numărul copcilor pe care le-am numărat pe radiografie. În realitate, sunt mai multe, unele neputând fi văzute pe radiografie. Sunt multe, sunt puţine? Nu mai contează, eu sunt bine, pe calea cea bună.

Medicii de la Anadolu Medical Center sunt foarte mulţumiţi de evoluţia mea, am reuşit să mă dau jos din pat şi să mă plimb puţin. Am început şi programul de gimnastică recuperatorie şi fac asta asistată de un medic sau singură cu părinţii mei.

Cum totul merge bine, săptămâna aceasta voi fi externată şi mă întorc acasă. Abia aştept să ne revedem!

Vă îmbrăţişez pe toţi cu drag!

Se poate dona şi în reţeaua Romtelecom

De astăzi, donaţii se pot face şi printr-un simplu apel în reţeaua Romtelecom.

Sunând la numerele de mai jos poţi dona 2, 5 sau 10 euro.

0900.900.280 - donezi 2 euro

0900.900.282 - donezi 5 euro

0900.900.284 - donezi 10 euro

De asemenea, se poate dona online la www.maimultverde.ro/andreeapopescu.

I'm back!

Ieri a avut loc operaţia la Anadolu Medical Center din Istanbul. Doctorii au estimat, înainte de operaţie, că va dura patru ore şi exact aşa a fost, plus 15 minute. Cele mai grele patru ore de până acum. Dar au trecut cu bine. Acum îmi revin încet-încet şi voi începe recuperarea în curând. 


Vă mulţumesc că v-aţi gândit la mine tot timpul şi că mi-aţi ţinut pumnii strânşi. 


Sper că v-aţi simţit bine ieri la petrecerea din Club Princess, mă voi uita şi eu pe fotografii de la eveniment în curând. Am auzit că a fost foarte multă lume, multă muzică bună şi un line-up de artişti numai unul şi unul. Mulţumesc tuturor celor care au fosta colo şi au ales să îmi susţină cauza! 

Vă invit la evenimentul caritabil ”Am o poveste pentru tine”!

Mâine, prietenii mei se vor întâlni în Clubul Princess pentru a-mi spune încă o dată povestea.

Alături de ei se vor afla şi susţinătorii mei, Alex Velea, Natalia Barbu, Mihai Mărgineanu, Marius Mihalache, Deep Central, Cătălin Josan, Anna Lesko, Delia, Smiley, Florin Chilian, Alexandra Ungureanu şi Crush, Corina, Lucian Viziru. Nick Kamarera şi Alinka. Guess Who va susţine un concert, iar Adela Popescu şi Radu Vâlcan vor prezenta evenimentul.

Mi-ar plăcea mult să fiu alături de voi de la ora 22.00 în Clubul Princess, Str. Ghercu Constantin nr. 24 în Complex Regie.

De la mine pentru voi

Nu ştiu cum să încep această postare. Mi-aş fi dorit să o scriu într-un alt context, însă viaţa nu ne rezervă întotdeauna ce ne dorim. Ne mai dă şi altele pe lângă. Unele bune, altele rele...

În cazul meu, cele rele ţin de sănătate. Până acum, cred că aţi aflat deja că sufăr de cancer osos cu invazia muşchiului. Iniţial, n-am vrut ca lumea din jurul meu să afle că sufăr. Însă astfel de lucruri nu pot fi ţinute secret prea mult timp. Am fost surprinsă atunci să aflu că există o parte bună în toată povestea asta neagră. Iar partea asta bună se regăseşte în grija şi suportul pe care şi le manifestă cei din jurul meu. Nu am crezut niciodată că în 25 de ani mi-am făcut atâţia prieteni, dar toate mesajele de încurajare primite demonstrează contrariul. Iar faptul că atâţia oameni au sărit în ajutorul meu atunci când am avut nevoie nu face decât să mă bucure şi să-mi dea putere să lupt în continuare.

Până la urmă, blogul ăsta, deşi e despre mine, e pentru voi. Probabil că nu o să vă pot mulţumi niciodată îndeajuns pentru zecile de mesaje pe care le-am primit, nici pentru sprijinul financiar necondiţionat pe care mi l-aţi acordat, dar pot să vă ţin la curent cu starea mea de sănătate, căci sunt sigură că vă doriţi să aflaţi cât mai multe şi cât mai repede. Sper să mă pot revanşa într-o zi faţă de voi toţi. 

Vă mulţumesc! 

Povestea mea în imagini