Un pas mare

Zilele astea am fost mai ocupata decat de obicei pentru ca in sfarsit am avut si eu un motiv intemeiat sa ies din casa. Nu stiu daca voi stiti, dar in general pacientii care se afla sub tratament chimioterapeutic sunt anemici in cea mai buna stare a lor. Asta ca sa fac comparatie cu un om normal. Globulele albe, cele care lupta cu infectiile din organism, scad dramatic pe perioada acestui tratament si de aceea, pacientii care urmeaza chimioterapie sunt sfatuiti sa evite zonele aglomerate si contactul cu multe persoane pentru ca se pot imbolnavi usor. Este evident ca atunci cand vremea e ca cea de afara, nu prea ai voi e sa iesi nicaieri.

Insa eu am reusit sa pacalesc "sistemul" intrucat, pentru recuperare, am fost nevoita sa ma incalzesc pe un aparat special. Am gasit la un spital din Bucuresti o sala de kinetoterapie, dotata cu acest aparat, asa ca, in fiecare zi, mai putin sambata si duminica, inainte de exercitii, ma duceam la spital pentru a ma incalzi. Este vorba de un aparat pe care iti fixezi piciorul si care se misca astfel incat sa iti indoaie genunchiul far aca tu sa faci vreun efort. Eu nu pot face inca singura aceasta miscare intrucat nu am inca muschii dezoltati, asa ca aparatul acesta ma ajuta enorm.In plus, faptul ca muschii se intindeau in timpul acestui exercitiu, fara ca eu sa ii incordez in vreun fel, imi dadea performante mai bune la exercitii, astfel ca ieri am reusit sa stau cateva ore in sezut, cu genunchiul indoit, fara sa ma mai deranjeze in vreun fel. Poate voua vi se pare putin lucru, insa pentru mine e un pas mare.