A mai trecut una

Saptamana trecuta am fost in convalescenta. Luni am facut iar chimioterapia in Turcia si, desi de data asta am luat mai multe medicamente pentru a inlatura efectele negative, mi-a luat tot o saptamana sa imi revin complet. La fel ca de fiecare data...

Asa ca abia ieri-alaltaieri am revenit la viata. Sa va explic... Pana elimin din organism otrava aia de medicament (ca altfel nici nu pot sa ii spun) sunt atat de lipsita de vlaga, ca nici nu ma pot da jos din pat. E greu pana si sa stau la verticala. Dar acum sunt din nou eu insumi, iar azi am reinceput exercitiile de recuperare medicala. Desi nu am lucrat la intensitate maxima saptamana trecuta, nu am pierdut prea mult din mobilitate, ceea ce ma bucura nespus. In plus, intre timp am renuntat la una dintre carje, asa ca acum sunt tripeda :))

Un pas mare

Zilele astea am fost mai ocupata decat de obicei pentru ca in sfarsit am avut si eu un motiv intemeiat sa ies din casa. Nu stiu daca voi stiti, dar in general pacientii care se afla sub tratament chimioterapeutic sunt anemici in cea mai buna stare a lor. Asta ca sa fac comparatie cu un om normal. Globulele albe, cele care lupta cu infectiile din organism, scad dramatic pe perioada acestui tratament si de aceea, pacientii care urmeaza chimioterapie sunt sfatuiti sa evite zonele aglomerate si contactul cu multe persoane pentru ca se pot imbolnavi usor. Este evident ca atunci cand vremea e ca cea de afara, nu prea ai voi e sa iesi nicaieri.

Insa eu am reusit sa pacalesc "sistemul" intrucat, pentru recuperare, am fost nevoita sa ma incalzesc pe un aparat special. Am gasit la un spital din Bucuresti o sala de kinetoterapie, dotata cu acest aparat, asa ca, in fiecare zi, mai putin sambata si duminica, inainte de exercitii, ma duceam la spital pentru a ma incalzi. Este vorba de un aparat pe care iti fixezi piciorul si care se misca astfel incat sa iti indoaie genunchiul far aca tu sa faci vreun efort. Eu nu pot face inca singura aceasta miscare intrucat nu am inca muschii dezoltati, asa ca aparatul acesta ma ajuta enorm.In plus, faptul ca muschii se intindeau in timpul acestui exercitiu, fara ca eu sa ii incordez in vreun fel, imi dadea performante mai bune la exercitii, astfel ca ieri am reusit sa stau cateva ore in sezut, cu genunchiul indoit, fara sa ma mai deranjeze in vreun fel. Poate voua vi se pare putin lucru, insa pentru mine e un pas mare.

Febra musculara? As vrea eu...

Inainte de problema asta, pe vremea cand nu prea ma omoram cu sportul, ma uitam cu admiratie la cunostintele mele care mergeau la sala, faceau aerobic sau se chinuiau cu alte tipuri de miscare. Si le compatimeam cand imi spuneau ca au febra musculara si ca le doare tot corpul. Ei bine, de-acum incolo n-am s-o mai fac! Pentru ca niciun fel de miscare nu se compara cu gimnastica recuperatorie. Credeti-ma pe cuvant!

Sambata, 5 noiembrie, adica la o luna fix dupa operatie, am avut prima sedinta cu antrenor personal, ca sa spun asa. Alin, un kinetoterapeut de la Clinica Recumed vine zilnic acasa la mine si ma pune serios la treaba. Nu pot sa va spun decat ca exercitiile pe care le faceam singura sau cu ajutorul alor mei sunt o minciuna pe langa ce m-a pus Alin sa fac. N-as vrea sa ma compatimiti, dar va rog sa va ganditi data viitoare cand faceti miscare si va dor muschii ca se poate mai rau, mult mai rau. Atat de rau incat nici nu mai stii ce te doare, muschiul, ligamentele, proteza, osul care ti-a mai ramas, taietura de la operatie sau orice altceva.

Daaaar, daca te doare, inseamna ca lucreaza. Daca lucreaza, inseamna ca ai mai facut un pas inspre recuperarea totala. Asa ca n-ai ce face, strangi din dinti si tragi de tine mai departe, in speranta ca, daca esti constiincios si lucrezi corect, nu va trece jumatate de an pana vei putea merge din nou ca lumea. Da, Alin zice ca vor trece 4-5 luni pana cand ma voi recupera. Eu zic ca timpul va fi mai scurt. Facem pariu?

Am lipsit, dar motivat

Stiu ca a trecut destul de mult timp de cand n-am mai postat nimic. Insa va asigur ca am o scuza buna :-) Asa cum va povesteam in ultimul articol, am fost in Turcia pentru prima cura de chimioterapie postoperator.

Pentru 6 ore de tratament am pierdut 20 de ore pe drum, dintre care aproape jumatate pe soselele vecinilor bulgari, pe care, va spun sincer, le urasc mai mult decat imi urasc boala. Speram sa va pot povesti cum a fost ultima vizita la turci imediat ce m-as fi intors, insa socoteala de acasa nu se potriveste intotdeauna cu cea din targ.

Speram ca de data asta, avand in vedere durata mult mai scurta a tratamentului, efectele negative ale chimioterapiei sa se diminueze, insa n-a fost sa fie, drept pentu care iar am zacut fara chef de nimic vreo 3 zile. Si pentru ca am fost lenesa saptamana care a trecut, zilele urmatoare o sa fac exercitiile de recuperare cu un specialist in kinetoterapie, asa ca o sa revin cu vesti cat de curand.